• Noua versiune notchback este cea de-a patra variantă a celui mai bine vândut model compact Opel
  • Sedan cu patru uşi cu proporţii echilibrate şi punctele forte specifice modelului Astra
  • Tehnologii moderne, finisaj de înaltă calitate specific clasei medii într-un autovehicul din clasa compactă
  • Modele ecoFLEX ultra-eficiente cu un nivel al emisiilor de CO2 de doar 99 g/km, ce dezvoltă o putere de până la 96 kW/130 cp

Opel Astra Sedan

Rüsselsheim. Opel îşi extinde gama de autovehicule Astra de succes cu o nouă variantă sedan, sportivă şi elegantă. Având punctele forte specifice modelului Astra, inclusiv tehnologiile avansate şi calitatea recunoscută la nivel global, noul notchback elegant reprezintă o alternativă mai accesibilă pentru clienţii care ar opta, în mod normal, pentru acelaşi tip de autovehicul din clasa medie. Cu acest nou sedan cu patru uşi şi variantele hatchback cu cinci uşi, Sports Tourer station wagon şi îndrăzneţul GTC coupe, gama de modele Astra, cel mai bine vândut autovehicul Opel, este acum completă.  

În iunie, atunci când va fi pus în vânzare noul Astra sedan, clienţii pot alege între şapte variante de motorizare: patru unităţi pe benzină (cu puteri de la 74 kW/100 cp până la 132 kW/180 cp), dintre care trei pot fi combinate cu o transmisie automată cu 6 trepte de viteză şi trei motoare diesel (cu puteri de la 70 kW/95 cp până la 96 kW/130 cp). Cele două modele ultra-eficiente Astra notchback 1.7 CDTI ecoFLEX cu sistem Start/Stop şi tehnologii de sporire a eficienţei combină puterea de 81 kW/110 cp sau 96 kW/130 cp cu un consum de doar 3,7 litri/100 km. Acesta corespunde unui nivel al emisiilor de CO2 de doar 99 g/km. La începutul anului viitor, pe lângă această gamă largă de trenuri de rulare, noul model Astra cu patru uşi va beneficia de pe urma lansării celei de a patra generaţii a motorului Opel pe benzină cu patru cilindri SIDI ECOTEC, deosebit de eficient, puternic şi rafinat, cu o cilindree de 1,6 litri, supraalimentare şi injecţie directă de benzină. 

Opel Astra SedanNoul Astra notchback sedan (lungime/lăţime/înălţime: 4.658/1.814/1.476 mm) are un ampatament  de 2.685 mm, ce asigură un spaţiu generos. Portbagajul său separat oferă un volum de 460 de litri – cu 90 de litri mai mult decât modelul cu cinci uşi. Prin rabatarea fracţionată a scaunelor din spate în raport de 60:40, volumul portbagajului poate fi sporit până la maxim 1010 litri. 

„Cu designul său sportiv şi elegant, noul Astra sedan revigorează segmentul autovehiculelor compacte cu patru uşi. La fel ca toate modelele noastre Astra, acest model a fost proiectat în Rüsselsheim şi oferă un nivel înalt de tehnologie şi o calitate recunoscută la nivel internaţional”, declară Karl-Friedrich Stracke, CEO Opel. „Noul Astra notchback reprezintă o componentă importantă în ofensiva noastră de produse şi joacă un rol crucial în strategia noastră de dezvoltare. Este o alternativă elegantă şi mai accesibilă în comparaţie cu multe variante sedan cu patru uşi din segmentul autovehiculelor medii; aşadar, noi considerăm că are un potenţial semnificativ de atragere a clienţilor din Europa de Vest. Acest model va avea, de asemenea, un rol principal în sporirea substanţială a cotei noastre de piaţă pe pieţe cheie cu potenţial de creştere precum Rusia şi Turcia, acolo unde există o cerere mare pentru autovehicule compacte cu portbagaj separat.”

Combinaţie între designul sportiv şi elegant şi proporţiile bine echilibrate 

Echipa de design Opel i-a conferit noului Astra notchback o siluetă elegantă şi atrăgătoare. Linia plafonului se arcuieşte uşor deasupra habitaclului, apoi se continuă fluid de-a lungul lunetei înclinate abrupt şi se termină cu extensia aerodinamică sculptată a podelei scurte a portbagajului. Şi, datorită faptului că montantul C arcuit se întinde mult spre zona podelei, dimensiunile portbagajului sunt mascate într-o manieră elegantă. Linia distinctivă care include mânerele portierelor devine mai accentuată spre partea din spate, creând un efect de „umăr” atletic sub baza montantului C şi podeaua spate.

Opel Astra SedanPartea din spate este reliefată de luneta înclinată abrupt, de spoilerul integrat în podea şi de conturul extins al barei de protecţie sculptate. Designul lămpilor spate aminteşte de celelalte variante ale modelului Astra, iar pliul discret care le uneşte sporeşte lăţimea şi înlătură orice impresie de masivitate. De asemenea, lămpile prezintă pe interior o formă de aripă, pentru funcţia lămpilor de poziţie, care duce mai departe limbajul de design Opel. În bara de protecţie există mai multe elemente sculpturale, adâncitura pentru plăcuţa de înmatriculare reflectând forma decupajului pentru capacul portbagajului. Toate aceste elemente se îmbină pentru a crea un design auto deosebit de armonios şi echilibrat.

Mark Adams,vice-preşedinte al departamentului de design, susţine că: „Gama de modele Astra implementează într-o manieră foarte dinamică limbajul nostru de design – măiestria sculpturală întâlneşte precizia germană. Toate variantele de caroserie au propria personalitate. Noi considerăm că modelul Astra sedan cu patru uşi pe care îl lansăm acum este cel mai bine proporţionat şi cel mai elegant notchback disponibil în prezent în clasa compactă.” Clienţii care vor să confere autovehiculelor lor Astra sedan cu patru uşi un aspect şi mai atrăgător pot alege dintr-o gamă largă de modele de jante cu dimensiuni de până la 19 inch. 

Standarde tehnologice de vârf şi calităţile tipice ale modelului Astra în segmentul notchback

Cu un design sportiv şi elegant, calităţile specifice modelului Astra şi o gamă largă de tehnologii avansate – unele fiind unice, altele neobişnuite pentru acest segment – noul notchback compact cu patru uşi al mărcii Opel se adresează clienţilor cu aşteptări ridicate. Iluminarea frontală adaptivă (AFL+) cu faruri bi-xenon şi o gamă de funcţii de iluminare sofisticate, inclusiv distribuţia variabilă a luminii, iluminarea în curbe, iluminarea în viraje şi asistentul pentru faza lungă îmbunătăţesc şi mai mult siguranţa activă. Şasiul adaptiv FlexRide reglează automat amortizoarele la condiţiile de trafic şi îi oferă şoferului posibilitatea de a alege între trei moduri diferite – modul Standard, modul Tour pentru o călătorie confortabilă şi modul Sport pentru reacţii mai prompte. Scaunele deosebit de ergonomice şi certificate de AGR („Aktion Gesunder Rücken e.V”), care oferă o poziţie confortabilă pentru spate, sunt disponibile pentru şofer şi pasagerul din faţă. Pe lângă acestea, există şi mai multe sisteme infotainment care oferă o călătorie mai relaxantă şi mai sigură. Sistemul de navigaţie superior Navi 900 include trasee pentru peste 30 de ţări europene şi un ghid de călătorie digital stocat pe un card SD. 

Variantele notchback compacte oferă oportunităţi de creştere

Noul sedan cu patru uşi este un membru important care întregeşte ultima generaţie a gamei de modele Astra de succes. În Europa de Vest, cu preponderenţă în Germania şi Spania, specialiştii în marketing ai Opel consideră că oportunităţile de creştere pentru noul model cu patru uşi constă în faptul că acesta este o alternativă mai elegantă şi mai accesibilă decât variantele sedan cu patru uşi din segmentul superior. Mai mult, există o cerere mare pentru variantele notchback compacte pe pieţele ce înregistrează creşteri mari din Europa Centrală şi de Est, în special în Rusia şi Turcia. Rusia a înregistrat în prezent al doilea cel mai mare volum de vânzări din Europa şi se estimează că va deveni principala piaţă europeană, cu un total de până la 3,4 milioane de autovehicule vândute în 2014. Peste 60% din toate autovehiculele sedan vândute în Europa sunt comercializate în Rusia. Anul trecut, 51% dintre cumpărătorii de autovehicule compacte au optat pentru varianta notchback. De asemenea, Rusia este a treia cea mai mare piaţă europeană pentru modelul Astra. Aşadar, Opel a decis să sărbătorească premiera mondială a noului membru al familiei de modele Astra la Salonul Auto de la Moscova (29 august—9 septembrie). 

sursa: opel romania

Categories: Astra J

Comments are closed.