50 de ani de sedanuri compacte Opel

  • Noul sedan Astra, produs al unei tradiții de jumătate de secol
  • Povestea de succes începe în 1962, cu Kadett A

Opel Kadett A - Asrtaclub RomaniaRüsselsheim. În 1962 se lansează Opel Kadett A. Modelul pune bazele segmentului compact modern în Germania, în anii de boom economic. Aduce, de asemenea, mobilitatea accesibilă pentru o clasă de mijloc în creștere. Modelul este disponibil în trei variante: sedanul cu două uși, care marchează începutul poveștii de succes a Opel în domeniul sedanurilor compacte cu portbagaj separat.

Opel Astra J - Asrtaclub RomaniaCincizeci de ani mai târziu, noul sedan Astra și-a sărbătorit premiera mondială la Salonul Auto de la Moscova. Momentul este de asemenea o piatră de hotar, marcând o tradiție de jumătate de secol de sedanuri Opel prezente în segmentul compact. Este, totodată, o celebrare într-o aniversare şi mai mare: Opel sărbătorește în acest an 150 de ani de la înfiinţarea companiei. Există foarte puțini producători auto care au o astfel de tradiție îndelungată.

Primul model Opel compact a apărut în urmă cu 76 ani, la sosirea Kadett 1936. Până în prezent, Opel a vândut zece generaţii de vehicule compacte, echivalentul a 22 milioane de automobile.

De la Kadett A (1962) şi Kadett B (1973), pentru care compania a fost cunoscută prin sloganul său publicitar avangardist “Opel Kadett. Das Auto”, până la actuala gamă Astra, Opel a avut întotdeauna o variantă sedan în segmentul compact. Singura excepție este linia Kadett D (1979 – 1984), care a fost primul automobil cu tracţiune față la Opel, dar care a fost lansat fără o variantă sedan. Cu toate acestea, decalajul a fost completat în 1985, la sosirea noii generaţii a modelului. De atunci, Opel a menținut acest tip de caroserie ca varianta cu patru uși a portofoliului său.

O privire de ansamblu asupra sedanurilor compacte Opel si tot o data o călătorie în imagini prin o jumătate de secol de tradiție Opel în clasa sedanurilor compacte:

Kadett A (1962 – 1965): Două uși
Opel Kadett A - Astraclub RomaniaOpel Kadett A - Astraclub Romania

 

Kadett B (1965 – 1973): Două și patru uși
Opel Kadett B - Asrtaclub Romania

 

Kadett C (1973 – 1979): Două și patru uși
Opel Kadett C - Asrtaclub RomaniaOpel Kadett C - Asrtaclub RomaniaOpel Kadett C - Asrtaclub Romania

 

Kadett D (1979 – 1984): Acesta este primul model cu tractiune fata dar nu este disponibil si in versiune sedan
Opel Kadett D - Astraclub Romania

 

Kadett E (1984 – 1991): Revenirea sedanului cu patru uși în 1985
Opel Kadett E - Astraclub RomaniaOpel Kadett E - Astraclub RomaniaOpel Kadett E - Astraclub Romania

 

Astra F (1991 – 1997): Patru uși de la începutul anului 1992
Opel Astra F - Astraclub RomaniaOpel Astra F - Astraclub RomaniaOpel Astra F - Astraclub Romania

 

Astra G (1998 – 2004): Patru uși din toamna lui 1998
Opel Astra F - Astraclub RomaniaOpel Astra F - Astraclub RomaniaOpel Astra F - Astraclub Romania

 

Astra H (2004-2009): Patru uși din toamna anului 2007
Opel Astra H - Astraclub RomaniaOpel Astra H - Astraclub RomaniaOpel Astra H - Astraclub Romania

 

Astra J (din 2009): Patru uși completează noua gamă Astra din toamna lui 2012
Opel Astra J - Astraclub RomaniaOpel Astra J - Astraclub RomaniaOpel Astra J - Astraclub Romania

sursa: opel romania

Categories: Opel

Comments are closed.